Category: Ce sunt apele florale

Despre ape florale…

By Ecovio, February 27, 2011 7:12 pm

Apa florala sau hidrosolul sau hidrolatul este “apa condensata produsa in urma hidrodistilarii  […] plantei pentru scopuri de aromaterapie”. (Hydrosols- The next aromatherapy, de Suzanne Catty)
Mai precis, folosind metode asemanatoare producerii tuicii in gospodariile romanesti, se extrag astfel din plante, prin distilare, uleiurile esentiale, iar ca produs secundar, hidrosolii sau apele florale.
Utilizarea apelor florale in cosmetica este mult mai recenta decat uleiurile esentiale, insa beneficiile lor devin din ce in ce mai apreciate; chiar in anumite situatii, pot constitui aliati mult mai valorosi, pentru ca pot fi utilizate de o categorie mai larga de persoane decat uleiurile esentiale.
In definitia noastra proprie, am putea spune ca apa florala este de fapt o apa pura imbogatita cu substantele active din plante, care, prin distilare, sunt transferate in apa. Aceasta este un lichid de obicei incolor, cu miros foarte apropiat (de cele mai multe ori) de mirosul plantei distilate, continand substante cu proprietati asemanatoare ceaiurilor de plante, dar de cel putin 20 de ori mai puternice.  Apele florale Ecovio contin 100% produsul obtinut in urma distilarii plantelor, fara adaos de alcool, conservanti, parfum sau orice altceva.
De cine pot fi folosite:

  • De oricine. Spre deosebire de uleiurile esentiale care au contraindicatii la copii, femei insarcinate, persoane cu afectiuni grave, hidrosolii sau apele florale sunt foarte blande si pot fi folosite (cu mici exceptii) de absolut oricine fara efecte adverse.

Cateva din utilizarile lor (valabile pentru toate cele 3 ape florale Ecovio):

  • Ca toner racoritor pentru fata si corp, in zilele toride de vara sau cand iti simti fata sau corpul obosite.
  • Pentru inlaturarea sau ameliorarea dermatitelor, eczemelor, psoriazisului, taieturilor, ranilor si iritatiilor de toate felurile, inclusiv cele cauzate de insecte, arsuri de soare, etc. Pur si simplu aplicati apa florala pe locul afectat de 4-5 ori pe zi, in doze mici.
  • Pentru imbaierea bebelusilor, adaugati 1-2 linguri de apa florala in apa de bai
  • Pentru realizarea propriilor servetele umede, pentru igiena adultilor sau copiilor
  • In crema de corp sau de fata pe care o folositi zilnic
  • Pentru orice alte utilizari va vin in minte. Cerul este limita!

Pe langa utilizarile apelor florale expuse mai sus, ele pot fi folosite si intern, pentru diferite afectiuni. Acest lucru insa nu va face obiectul discutiilor noastre aici.
Conditii de pastrare: fiind practic apa, fara conservanti adaugati, au conditii mai speciale de pastrare. Apele florale Ecovio au termen de valabilitate 6 luni din momentul in care dvs. intrati in posesia lor (acest lucru coincide cu momentul prepararii lor, care s-a realizat cu maxim 5 zile inainte). Unele dintre ele sunt mai stabile decat altele si pot rezista timp indelungat la temperatura camerei (sau in excursii, avion etc), dar cel mai bine se pastreaza la temperatura scazuta, adica in frigider.

Bibliografie: Catty, Suzanne, Hydrosols, The Next Aromatherapy. Rochester, Vermont: Healing Arts Press, 2001

 

 

 

Panorama Theme by Themocracy